Radiografia anului economic 2009

Valeriu Prohniţchi, Alex Oprunenco, Adrian Lupuşor, Ana Popa
nr. 54, (23 decembrie 2009)

Realizarea unor ratinguri ale evenimentelor economice pentru o perioadă atât de tumultuoasă ca anul 2009 este o chestiune în multe privinţe ingrată. Anul 2009 în Moldova a fost perioada unor circumstanţe cu totul extreme, inclusiv în economie. Criza financiară globală, suprapusă cu o prelungită criză politică internă a lăsat o amprentă adâncă pe economie. În ultimă instanţă, amploarea şi caracterul sistemic al recesiunii economice, însoţită de lichidarea multor companii şi înrăutăţirea indicatorilor sociali, demonstrează că creşterea economică înregistrată în ultimii ani în Moldova a fost una iluzorie şi fragilă.

În 2009 Expert-Grup a realizat o serie de cercetări asupra crizei economice şi a lansat câteva publicaţii în care fenomenul este analizat în profunzime. Însă la acest sfârşit de an, am decis să prezentăm publicului larg o simplă radiografie economică a anului care se apropie de sfârşit. În cele ce urmează, Expert-Grup prezintă o viziune condensată asupra:

· celor mai importante 5 evenimente economice din anul 2009;

· celor mai revelatorii 5 tendinţe economice;

· celor mai remarcabile 5 gafe economice;

Aceste topuri însă nu presupun în mod necesar o ierarhizare riguroasă a evenimentelor după importanţă. Am încercat mai degrabă să identificăm acele evenimente, declaraţii şi trenduri care din punctul nostru de vedere au fost definitorii pentru anul 2009. Acestea au avut un impact public major, dar anticipăm că efectul unora va persista şi în anul 2010.

Top 5 evenimente economice 2009

1. Schimbarea guvernării. Plecarea PCRM-ului de la guvernare şi intrarea acestuia în opoziţie virulentă marchează încheierea unei epoci în politica economică moldovenească. Pe parcursul a opt ani, PCRM a pus la punct un sistem rigid de luare a deciziilor de politică economică (bazat pe „verticala puterii”), în care accentul se punea pe disciplina şi loialitatea politică şi mai puţin pe costul şi impactul deciziilor luate. Noul guvern a venit cu un mesaj de politică economic calitativ nou, dar acest mesaj este marcat şi de faptul că guvernul trebuie să gestioneze o criză economică şi bugetară severă. Publicul leagă speranţe mari faţă de noua guvernare, dar este clar că aceste speranţe nu trebuie să fie prea exagerate. În primul rând, moştenirea economică, mai ales în sfera finanţelor publice, lăsată de PCRM este una foarte împovărătoare. În al doilea rând, chiar şi după numirea în calitate de miniştri a unor oameni profesionişti şi competenţi, multe ministere au rămas la fel de inerte şi rigide. În al treilea rând, noul guvern este în esenţă un guvern de algoritm, eficienţa sa fiind inevitabil subminată de faptul că membrii guvernului gravitează în jurul unor poluri politice concurente. În sfârşit, cu conturarea tot mai clară a anticipatelor în 2010, mulţi miniştri inevitabil vor trebui să fie cu un picior în minister, cu altul în campania electorală.

2. Schimbarea guvernatorului BNM. Plecarea lui Leonid Talmaci din funcţia de guvernator al băncii centrale este cu adevărat un eveniment epocal, poate la fel de important ca şi schimbarea guvernului. Leonid Talmaci a fost practic cel mai longeviv demnitar public din eşalonul superior, supravieţuind multe cataclisme politice şi economice. Perioada sa de guvernare a fost caracterizată de o politică de sorginte monetaristă, în care obiectivul principal era „stabilitatea monedei naţionale”. Dar prestaţia BNM a fost ştirbită mult de faptul că Banca, având un scop formulat atât de ambiguu, a urmărit în activitatea sa obiective monetare în mare parte concurente (stabilitatea cursului valutar şi stabilitatea preţurilor). Drept urmare, moneda naţională s-a depreciat continuu, iar din 1991 încoace au fost înregistrate numai două episoade de inflaţie anuală sub 10% (2003 şi 2009). Numirea lui Dorin Drăguţan în funcţie de nou guvernator al BNM nu a trecut fără mici scandaluri şi discuţii contradictorii în cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană. Noul guvernator aparent pune accentul pe o strategie de politică monetară mai consistentă şi mai transparentă, scopul prioritar fiind stabilitatea preţurilor, şi aceasta se mizează să fie atinsă prin ţintirea expresă a inflaţiei. Însă adoptarea de către BNM a unei strategii atât de ambiţioase presupune prezervarea şi chiar consolidarea independenţei sale politice în raport cu Guvernul şi Parlamentul.

3. Lichidarea băncii comerciale Investprivatbank SA. Evenimentul a avut o rezonanţa puternică în societate, amplificată de nivelul scăzut al încrederii generale a populaţiei. Evenimentul a relevat în mod clar faptul că băncile comerciale din Moldova pot relativ uşor să „plămădească” rapoarte financiare care să nu trezească suspiciunile publicului general şi să nu deranjeze BNM. Intervenţia în forţă a BNM şi preluarea activelor şi pasivelor Investprivatbank de către o altă bancă comercială (Banca de Economii) a fost probabil singura opţiune pentru a stinge un incendiu care ameninţa să ia proporţii sistemice. Dar întrebarea fundamentală care încă rămâne fără răspuns este dacă alte bănci comerciale „cu musca pe căciulă” au tras învăţămintele necesare şi dacă nu cumva continuă să servească publicului rapoarte false despre situaţia financiară.

4. Intrarea în derivă a relaţiilor cu FMI. În mai-iunie 2009 o misiune FMI s-a aflat în Moldova pentru a discuta cu autorităţile semnarea unui nou program cu FMI, precedentul fiind expirat. Însă misiunea şi-a întrerupt lucrările cu 2 zile mai devreme decât se preconiza, iar declaraţia de presă finală a membrilor misiunii FMI şi declaraţiile oficialilor publici moldoveni de la acel moment au fost destul de emoţionale. Subiectul neînţelegerilor a fost politica fiscală iresponsabil de expansionistă promovată de guvern în absenţa oricăror resurse necesare pentru acoperirea cheltuielilor. În octombrie 2009 o nouă misiune FMI şi noul guvern al Moldovei au ajuns la un acord preliminar şi la nivel de personal cu privire la un nou program economic care ar putea fi susţinut printr-un acord de finanţare pe trei ani, în sumă totală de circa 600 milioane de dolari SUA. Problema majoră este că acest acord încă abia urmează să fie aprobat de Consiliul de Directori Executivi ai FMI şi care iniţial se planifica pentru ianuarie 2010. Dacă ne amintim că unul din argumentele formale a plecării precedentei misiuni FMI a fost instabilitatea politică, apare fireasca întrebare dacă nu cumva şi noul acord riscă să nu fie aprobat de Consiliul de Directori din cauza incertitudinilor politice mari în ţară. Dacă se produce acest lucru, noul guvern va trebui să pună în aplicare un plan bugetar dublu auster în comparaţie cu cel care a fost recent aprobat. Din punct de vedere economic, aceasta înseamnă că şi alţi donatori externi (inclusiv UE) ar putea amâna programele lor de finanţare a Moldovei. Din punct de vedere politic, costurile sunt evidente pentru un guvern care în 2010 probabil va fi într-o nouă perioadă electorală.

5. Reuniunea Consiliului de cooperare RM-UE, de la Bruxelles, 21 decembrie 2009. Reuniunea marchează o schimbare evidentă de mesaj din partea UE faţă de Republica Moldova şi pare a fi un moment definitoriu al relaţiilor pentru următorul deceniu. În declaraţia politică finală UE îşi reconfirmă angajamentului de a negocia „în ritm susţinut” un Acord de Asociere, care să ofere Moldovei o asociere politică şi o integrare economică în raport cu UE, crearea zonei de comerţ liber aprofundat şi cuprinzător şi iniţierea pe parcursul anului viitor a dialogului cu UE în domeniul vizelor. Deşi presupun şi asumarea unor costuri, toate acestea vor avea un efect economic pozitiv la nivel calitativ pentru economia moldovenească. Însă partea cea mai dificilă – negocierile propriu-zise - abia urmează. Anume la etapa negocierilor, când vor fi mai clare poziţiile UE şi perioadele de tranziţie oferite Moldovei pentru implementarea acordului comercial, se va manifesta în mod clar raportul costuri/beneficii economice. Ţinem însă să remarcăm că modernizarea unei ţări presupune şi capacitatea acesteia de aşi asuma costurile respective. Or, pentru Moldova asocierea la UE şi perspectiva de aderare într-un viitor mai îndepărtat va aduce cu sine aceasta atât de mult dorită modernizare.

Top 5 tendinţe economice

· Cel mai acut declin economic din ultimii 15 ani. Până la finele anului curent Guvernul se aşteaptă la o descreştere a PIB-ului de 8-9%, prognozele noastre fiind puţin mai optimiste, de -7,5%. Ultima dată o descreştere similară a economiei a fost înregistrată în 1999 (-6,5%). Diminuarea PIB-ului relevă contracţia din toate sectoarele economice şi scăderea consumului populaţiei, în condiţiile scăderii cu 30% a remitenţelor de la emigranţi.

· Colapsul dramatic al investiţiilor. Drept urmare a crizei economice, dar şi a instabilităţii politice care a subminat esenţial confidenţa investitorilor vizavi de Moldova, fluxurile investiţionale s-au redus dramatic în 2009. La finele primului semestru 2009 fluxurile de investiţii străine au scăzut de peste 14 ori faţă de anul trecut. Conform estimărilor noastre, în 2009 formarea brută de capital fix a scăzut cu 55%.

· Rata de ocupare a atins noi minime istorice. Contractarea sectorului real a dus şi la disponibilizări masive ale angajaţilor. Potrivit calculelor noastre, în anul curent circa 80 mii de persoane şi-au pierdut locul de muncă anume din cauza crizei, iar rata de ocupare a atins un nou minim istoric şi regional (35%). Aceasta sugerează că recuperarea economică în Moldova va fi una dificilă şi lentă, deoarece numărul mare de disponibilizări de personal este determinat în mare parte de închiderea mai multor companii.

· Deflaţie fără precedent: cine a câştigat şi cine a pierdut? Pentru prima dată de la obţinerea independenţei, în economie a fost înregistrată o deflaţie evidentă a preţurilor de consum pe parcursul a 7 luni consecutive. Deflaţia însă nu a făcut decât să confirme încetinirea pulsului economiei moldoveneşti şi a evidenţiat dificultăţile majore ale sectorului real (diminuarea cererii finale, creşterea stocurilor). Însă trendul deflaţionist a finalizat deja în luna noiembrie, astfel încât la finele anului curent inflaţia anuală va constitui aproximativ 1%.

· Deficitul bugetar – nota de plată pentru activitatea unui Guvern electoral. În 2009 deficitul bugetar va atinge în jur de 9% din PIB, un nivel nemaiîntâlnit din anul 1996, când acesta a constituit 9,7%. Au existat două cauze majore care au destabilizat atât de mult sistemul de finanţe publice din ţară. Prima ţine de efectele crizei economice mondiale care au afectat partea de venituri a bugetului de stat şi care au devenit vizibile încă din luna octombrie 2008. A doua ţine de comportamentul electoral al Guvernului care a recurs la majorări generoase, dar nesustenabile de salarii, pensii şi alte prestaţii sociale şi care în final au afectat bugetul la capitolul de cheltuieli. Un deficit bugetar atât de mare prezintă un pericol major pentru stabilitatea macroeconomică a ţării şi este cert faptul că pe parcursul următorilor 2-3 ani Guvernul va fi nevoit să aplice o politică bugetar-fiscală austeră.

Top 5 gafe economice 2009

1. Majorarea salariilor şi pensiilor de către precedentul Guvern. Nimeni nu pune la îndoială necesitatea majorării salariilor şi pensiilor. Dar în condiţiile unei crize economice evidente şi a unui sistem de pensii nereformat şi care ameninţă să cadă începând cu 2011-2012, această decizie discalifică din punct de vedere profesional întregul bloc economic al guvernului Greceanîi.

2. „În oceanul crizei financiare globale, Moldova este o insulă de stabilitate”. Acesta a fost laitmotivul cu care guvernele Greceanîi au intrat în dubla campanie electorală din 2009. Guvernul „se făcea că plouă”, şi asta în timp ce, din cauza scăderii veniturilor bugetare, tăia cu 20% transferurile către bugetele locale, iar experţii economici guvernamentali, neguvernamentali şi externi atenţionau asupra necesităţii adoptării urgente a unui plan anti-criză. Să menţionăm aici că, conform datelor statistice, consumul privat a început să scadă încă la sfârşitul anului 2008. Adică cetăţenii fără studii economice superioare simţeau că o criză apare iminent la orizont, şi numai guvernul Moldovei nu vedea nici o criză în apropriere.

3. „Responsabilitatea socială corporativă” extremă. Originea resurselor financiare utilizate pentru restabilirea clădirilor devastate ale Parlamentului şi Preşedinţiei a fost mult timp necunoscută. Publicul a fost surprins să afle recent că Moldtelecom şi Banca de Economii sunt acei „filantropi” care au preferat să rămână incognito, deşi au demonstrat o responsabilitate socială corporativă ieşită din comun. Felul în care aceste companii au fost convinse să achite lucrările ridică mari semne de întrebare asupra separării politicului de economic în Republica Moldova şi demonstrează cât de plăpândă şi de politic ascultptoare este clasa de manageri ai companiilor de stat din această ţară.

4. „Vom emite în anul 2009 circa 48 mii de carduri bancare”. Aceasta a fost o declaraţie făcută în ianuarie 2009 de către managementul BC Investprivatbank SA. Din păcate, nu ştim câte carduri anume a reuşit banca să emită până în momentul în care i-a fost retrasă licenţa.

5. Patriotismul bancar. Băncile comerciale sunt cele care acoperă în ultimele câteva luni deficitul bugetului procurând valori mobiliare de stat. În condiţiile când statul oricum rămâne cel mai credibil debitor, dorinţa băncilor de a-şi proteja resursele poate fi înţeleasă. Dar este clar că o asemenea formă de finanţare a deficitului bugetar poate în general să lase fără sânge (citeşte lichidităţi) întregul organism economic.